Afacere unică în România, lângă „Las Fierbinți”: Se pot câștiga chiar și 5.000 de euro pe zi

Publicat: 13/08/2017, 17:28

Pe piața investițiilor în infrastructuri sportive mai puțin obișnuite pentru România, după terenurile de golf și parcurile dedicate turismului de aventură, își face loc și un circuit auto-moto destinat competițiilor profesionale pe două sau patru roți. Circuitul MotorPark este considerat în linia circuitelor moderne europene, cu o lungime de 4.129 de metri (limita minimă pentru omologare fiind de 3.600 de metri) și o lățime a pistei de 12 metri. Pentru comparație cu alte circuite europene, MotorPark este mail lung și mai lat decât circuitul de la Serres (Grecia) și mai lat decât celebrul HungaroRing, care găzduiește curse de Formula 1.

„Deocamdată, la MotorPark se organizează team buldinguri și evenimente de companie, cu diverse mijloace de transport (auto, moto, karting, biciclete), dar au început și mai multe competiții profesionale de nivel internațional. De departe, concursurile cu motociclete sunt cele mai atractive pentru public”, a declarat pentru MEDIAFAX Cătălin Manea, proprietarul și dezvoltatorul MotorPark.

Întreprinzătorul spune că în funcție de mărimea competiției se pot câștiga, de către organizator, de la câteva sute până spre 5.000 de euro, câștiguri rămase după achitarea tuturor cheltuielilor. „Câștigurile nu sunt mari în acest moment, dar sunt în creștere. La ora actuală, spectatorii intră gratis la competițiile sau evenimentele de pe MotorPark, dar avem în vedere introducerea unui sistem de taxare”, precizează investitorul.

MotorPark este considerat de către specialiști un circuit „echilibrat”, cu 14 curbe (7 la stânga și 7 la dreapta), iar participanții îl consideră un circuit „tehnic și greu de învățat”. Momentan, tribunele sunt pe clădirea administrativă, deasupra boxelor, „walking pits”, dar dezvoltatorul are în vedere construirea unei tribune cu o capacitate de 5.000 de spectatori.

Închirierea circuitului este 1.500 de euro plus TVA pe zi în timpul săptămânii, respectiv 2.000 de euro plus TVA pe zi în weekend.

De cealaltă parte, pentru sponsori – care își pot monta panouri și materiale publicitare în decorul circuitului – „oferim vizibilitate consistentă; în fiecare etapă, la MotorPark asistă în jur de 2.000 de persoane, plus tot ce înseamnă mass media”. Există două variante de expunere: pe circuit și pe materialele de concurs (boxe, vehicule, echipamente), aceasta din urmă prezentând avantaje pentru organizatorii de competiții. „Ne propunem, pentru o vizibilitate mai bună a sponsorilor sau a partenerilor, să personalizăm curbele, care ar putea să rămână în folclorul circuluitului aidoma celor din Vestul Europei. Acolo sunt curbe care au ajuns mai importante decât circuitul în sine, de exemplu – pe La Mans – curbele Porsche, Ford sau podul Dunlop”, a mai spus Cătălin Manea.

„Este un pionierat în Estul Europei, întrucât sporturile cu motor sunt costisitoare, fiind strict legate de puterea de cumpărare a oamenilor. Dar, cum Estul Europei crește și din acest punct de vedere, e normal să crească și sporturile cu motor”, consideră investitorul.

În luna octombrie a anului 2014, a avut loc prima cursă de motociclete pe MotorPark. „2015 a fost un an plin, iar creșterile sunt de aproximativ 50% pe an, la participanți. Acum, în septembrie 2017, este o concurență acerbă între organizatorii de evenimente sportive și nu numai, pentru zilele în care vor avea loc acestea”, mai arată Cătălin Manea.

În iapropierea pistei de asfalt, la câteva sute de metri, se află un alt circuit, pentru curse off road, cu movile pentru sărituri, având o lungime totală de 1.600 de metri.

„Cursele moto sunt cele mai atractive pentru public, datorită vitezelor atinse și numărului tot mai mare de participanți din România și din străinătate. Vitezele maxime atinse sunt în jur de 290 km/h cu motocicleta. Recordul de timp este 1.40.00 (n.n.- un minut și 40 de secunde), atins de sportivul român Robert Mureșan, clasa 1.000 cmc, la o etapă de campionat european”, relatează Cătălin Manea.

El intenționează să colaboreze și cu Federația Română de Ciclism pentru organizarea unei etape de circuit, la fel cum sunt în Turul Italiei și Turul Spaniei – etape care se încheie, după traseul tradițional, pe un circuit auto-moto. „Vom încerca să organizăm competiții pentru sportul pe două roți nepoluant. Dealtfel, au avut loc deja câteva evenimente destinate bicicliștilor”, adaugă investitorul.

Ca vârste ale participanților, există concursuri de copii și juniori începând de la 5-6 ani. O limită superioară de varstă nu există, „avem un concurent la clasa 600 cmc, care are 61 de ani, scoate timp bun, merge cu plutonul, pilotează cu șanse, bate pe mulți consacrați”. Și o curiozitate: evoluează spectaculos foarte multe femei în aceste sporturi cu motor. Ce le atrage? „Pofta de adrenalină, care nu ține cont de sex. Avem concurente din străinătate care scot timpi foarte buni, de exemplu o doamnă din Israel care a făcut turul de circuit în Campionatul Național Moto RC în 2.02 (n.n.- două minute și 0,2 secunde)”. Omul de afaceri adaugă că „mai sunt și două etape de Moto RC, organizăm Track Days pentru începători, dar și sesiuni de antrenament pentru cei mai avansați, evenimente ale unor mari producători, iar în iarnă vom face o pregătire pentru motocicliști în sudul Spaniei”.

Parcul auto propriu al administratorilor circuitului de la Adâncata are două autovehicule Mercedes A Klasse AMG și șase Volkswagen Lupo. „Sunt organizatori care însă aduc mașinile sau motocicletele proprii când organizează team-buildinguri sau evenimente de companie”.

„MotorPark este cel mai prolific business din sporturile cu motor din România, are cel mai mare venit și oferă cea mai mare vizibilitate atât pentru sportivi, cât și pentru sponsori sau parteneri”, conchide Cătălin Manea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Reacția virală a unei turiste din Marea Britanie când a văzut cât costă o cafea...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
Vremea 21 mai - 17 iunie 2024. Urmează temperaturi de 30 de grade Celsius, dar şi...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Ungurii ne dau clasă. Succes imens chiar în inima României. Ce au făcut în Transilvania
WhatsApp, în mare pericol. Datele personale pot fi furate
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Filmul morții președintelui Iranului. Cadavrele, găsite carbonizate. Ce se va întâmpla după moartea lui Raisi
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
O descoperire cuantică ar putea încărca bateriile într-o clipită
×